Aproape ca nu trece o zi fara ca publicatiile occidentale, nu neaparat financiare, sa nu agite spectrul recesiunii si sa nu publice cate un articol in care sa se descrie modalitati de a reduce drastic cheltuielile.

Pe langa parerile expertilor, apar experientele consumatorilor din patura (inca) burgheza, care descriu tacticile adoptate pentru a-si minimiza cheltuielile, iar o jurnalista britanica a reusit chiar sa traiasca ceva vreme fara sa se desparta de nicio lira.

Nu e neaparat un peisaj apocaliptic, dar nici o perioada de boom economic. Multe companii gigant anunta profituri in scadere si isi revizuiesc negativ estimarile financiare. Cu toate acestea, paradoxal poate, industria luxului merge.

De fapt alearga, avand in vedere rezultatele in crestere inregistrate de majoritatea grupurilor de lux (desi tot publicatiile occidentale le sfatuiesc pe shopaholice sa se multumeasca, in loc de o geanta, cu un ruj si, in loc de o pereche de pantofi din piele de sarpe, cu niste ochelari de soare).

Iar dintre toate segmentele pietei de lux, orologeria merge cel mai bine, raportand cresteri anuale semnificative, atat la vanzari, cat si la profituri.

Listele de asteptare sunt tot mai mari, timpii de livrare tot mai lungi, desi numarul brandurilor si al modelelor creste de la an la an. Cererea e atat de mare, incat Jean-Claude Biver de la Hublot a anuntat dupa Salonul de la Basel, din aprilie, ca a fost nevoit sa renunte la comenzi in jur de 100 de milioane CHF (ceea ce nu l-a impiedicat apoi sa-si vanda actiunile catre LVMH, care a cumparat brandul pentru o suma estimata intre 380 si 500 milioane CHF de la fondatorul Hublot, Carlo Crocco, si de la Biver, care conduce compania din 2004 si care va ramane CEO).

Chiar si pentru cei care nu fac parte din lumea colectionarilor sau a distribuitorilor, mersul industriei era destul de cla