Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pălinca, firul roşu al vieţii sălăjenilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 aprilie 2009 ·

Dacă ieri, cele mai căutate produse ale târgului Slow Food din Braşov erau drobul, cozonacii şi jumările, astăzi oamenii şi-au îndreptat atenţia şi spre standul cu pălincă de Zalău, de cinci ani vechime. Sursa: Andrei Paul

Sute de clienţi au fost prezenţi, iar zecile de sticluţe sau sticle cu licoare aurie adusă tocmai din satul Bănişor dispăreau rapid în sacoşe. Preţul de 40 de lei pe litru li se părea unora cam mare, dar până la urmă, tot se îndurau să cumpere măcar un sfert de litru. Pentru cei mai pretenţioşi, pălinca la sticlă de sticlă, ornată cu tricolor, costa tot 40 de lei, dar numai pentru 700 ml.

"Sticla e importată din Germania, că românii nu mai ştiu face sticle, aşa cum la Braşov nu se mai ştiu face tractoare, rulmenţi sau camioane", îşi motivează Grigore Ardelean scumpetea de preţ.

Ba chiar ajunge să invite clienţii să mai dea o roată pe la târg, că numaidecât apare şi omul cu pălincă, pentru că pe masă, din vorbă-n vorbă, a rămas doar o sticlă şi-atât.

"N-am ştiut că o să avem o aşa trecere şi n-am venit chiar aşa de pregătită", spune el.

Atestată de la 1540

Grigore Ardelean e preşedintele Asociaţiei Patronale a Producătorior de Pălincă Naturală din Judeţul Sălaj şi e tare mândru de pălinca lui. "Pălinca în Sălaj e atestată de la 1540, dar e mult mai veche", spune omul, adăugând că şi Mihai Viteazul a băut pălincă sălăjeană.

"În 1601, înainte de bătălia de la Guruslău, cu oştile lui Sigismund Bathory, Mihai Viteazu' le-a dat oştenilor pălincă. Iar, după bătălie, au sărbătorit tot cu pălincă", este sigur Grigore Ardelean.

Firul roşu al vieţii sălăjenilor

"Pălinca e un fir roşu al vieţii ardelenilor, şi mai ales a sălăjenilor", începe pălincarul. ''Când se naşte copilul, oamenii apropiaţi familiei se adună, se ciocneşte pălincă şi se urează

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 27 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 51 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°