Spre sfârşit de săptămână, la Teatrul „Sică Alexandrescu” se trage cortina pentru premiera teatrală semnată de autorul austriac postbelic Thomas Bernhard - „Puterea obişnuinţei”. Piesa este practic o premieră a începutului de an 2010 şi vine la Braşov după zeci de ani de la premiera din Salzburg. La Braşov, „Puterea obişnuinţei” se joacă de două ori: vineri şi sâmbătă, începând cu ora 19.00. Biletele s-au pus deja în vânzare, costul acestora fiind de 15 lei şi 13 lei pentru elevi şi studenţi.
„Puterea obişnuinţei” este povestea bătrânului director de circ, Caribaldi, cel care de douăzeci şi doi de ani exersează şi exersează „Cvintetul Păstrăvul” de Schubert. În fiecare zi. Visând la perfecţiune... Dar jonglerul nu iubeşte vioara la care cântă, nici dresorul pianul, la fel cum nici clovnul nu suferă contrabasul şi nici balerina viola. Nici măcar el, bătrânul director de circ, nu iubeşte violoncelul... Circul lui Caribaldi şi mica sa orchestră sunt imaginea distorsionată a unei lumi în care arta a devenit o povară, suportată fără voie, în care diletantismul se întinde ca o plagă, în care autenticul şi absolutul sunt cuvinte ce nu-şi mai găsesc sensul... Exerciţiul de zi cu zi continuă, aşa cum, zi de zi, continuă exerciţiul vieţii. Mecanismul care face ca lucrurile să se întâmple în continuare este, însă, alimentat doar de puterea obişnuinţei. Dar „Cvintetul Păstrăvul” trebuie să fie cântat de cineva. Aşa cum şi viaţa trebuie să fie trăită... În distribuţia braşoveană, micul circ al lui Caribaldi, îi cuprinde pe: Marius Cordoş, Virginia Itta Marcu, Mihai Bica, Gabriel Costea, Maria Gârbovan. Regia şi decorul spectacolului sunt semnate de Claudiu Goga, costumele, de Lia Dogaru, iar coregrafia, de Elena Zamfirescu. Spre sfârşit de săptămână, la Teatrul „Sică Alexandrescu” se trage cortina pentru premiera teatrală semnată de autorul austriac postbelic Thomas Bernha