Toată lumea se pricepe la fotbal şi la economie. Ambele par să fie domenii în care un curs intensiv de privit la televizor pare să reliefeze totul şi instantaneu să ofere o licenţă de comentat pe tema evenimentelor care se petrec. Microbiştii comentează doct: „Dacă X i-ar fi pasat lui Z, care era într-o poziţie avantajoasă, ar fi fost gol în minutul 5 şi s-ar fi schimbat soarta partidei”, comentatorii economici comentează: „dacă se majorează investiţiile o să avem creştere economică” sau „trebuia să reducem cheltuielile sociale” etc.
Dacă întrebi cetăţenii din baruri, cea mai mare parte cunosc numele jucătorilor la cel puţin o echipă de fotbal, dacă nu mai multe, numele antrenorilor, şi pot emite păreri aproximativ corecte despre calitatea lor, pot să-i ierarhizeze în privinţa calităţii şi performanţei. Foarte mulţi dintre ei cunosc clasamentul echipelor de fotbal, unii chiar şi din ultimii doi trei ani. Dacă întrebi aceeaşi oameni cine sunt miniştrii şi secretarii de stat din finanţe, directorii principalelor firme, şi ce performanţe au ei, probabil cetăţenii normali, şi probabil cea mai mare parte a specialiştilor din economie, nu au nici cea mai vagă idee.
Foarte interesant, dar salariul fotbaliştilor din echipele de top este probabil mai mare decât salariul miniştrilor, secretarilor de stat, şi a multor directori din cele mai bune firme.
Dacă venitul unei persoane, şi notorietatea sa, reflectă importanţa muncii sale, rezultă în mod cert că fotbaliştii sunt mai importanţi decât miniştrii sau managerii.
Premiul Nobel, sub aspect financiar este de aproximativ 1,5 milioane USD, şi răsplăteşte teoretic cele mai importante cercetări din lume. Comparativ, prima de joc a unui baschetbalist american de top pentru o finală poate fi cel puţin la fel de mare, şi, în plus poate fi câştigată de mai multe ori. Un american de rând poate şti cel puţin
