V-aţi gândit măcar o clipă la ce a fost bun şi frumos în 2011 pentru fiecare dintre voi? Eu recunosc că nu.
N-am făcut acest exerciţiu până acum din lipsă de... chef. Dar, pentru că pe tot parcursul anului trăim într-un continuu vacarm, profit de liniştea Crăciunului şi vă povestesc, simplu şi pe scurt, ce m-a bucurat pe mine în 2011.
Aşadar, cel mai frumos moment din acest an s-a consumat la sfârşitul lunii octombrie. Am fost acolo unde toate drumurile duceau odată - la Roma. Am să vă descriu doar sentimentele pe care le-am încercat plimbându-mă pe străzi şi privind la ceea ce mă înconjura. Detalii despre Vatican, Colosseum, Capitoliu şi toate celelalte puteţi citi pe internet sau în orice ghid turistic. Ceea ce contează însă este experienţa personală, deoarece fiecare simte Roma în felul său.
Unora s-ar putea să nu le placă oraşul din pricina invaziei de turişti şi a aglomeraţiei din trafic. Altora s-ar putea să le displacă micii comercianţi veniţi din India sau Pakistan şi fugăriţi, din când în când, de poliţie pe la gurile de metrou. Nu mai zic de gălăgia pe care o fac italienii get-beget atunci când vorbesc la telefonul mobil sau când îşi întâlnesc prietenii prin vreun local. Dar, fiind la Roma, toate acestea devin suportabile, ba chiar parte integrantă a „peisajului". Aşadar, „oraşul etern" este, de mii de ani, un mozaic.
Acolo totul se mişcă fără a se pierde nimic din ceea ce a fost. Singura „breşă" în această stare entropică este cheiul Tibrului. E locul unde uiţi cine eşti şi ce cauţi, locul unde fiecare minut durează atât cât îţi doreşti tu să dureze.
Între Piazza Navona şi Piazza di Spagna poţi găsi (dacă ai răbdare) un colţ de cârciumioară de unde să „spionezi" trecătorii. După o porţie de paste şi vreo două pahare cu vin te şi miri cât de indulgent poţi fii cu lumea. Apoi, pornind alene spre nicăieri, descoperi la tot pasul
