Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii DNA la un apartament aparţinând unei rude a ministrului Borbely

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 iulie 2011 ·

Procurorii DNA fac o percheziţie, miercuri dimineaţă, într-un imobil care ar aparţine unei rude a ministrului Laszlo Borbely, în dosarul în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influenţă privind atribuirea unor contracte de lucrări ale ANAR către o firmă din Negreşti Oaş, scrie Mediafax.

Percheziţia are loc într-un imobil situat pe Calea Victoriei.

Ministrul Mediului Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea unui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş.

Această firmă, pe care ministrul Mediului ar fi favorizat-o, conform DNA, în schimbul unor lucrări la un apartament, Lescaci Com SRL a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", în valoare de peste 310 de milioane de lei, 18 în timpul mandatului demnitarului.

Procurorii anticorupţie orădeni au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, pe nume Ioan Ciocan, dar şi împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între omul de afaceri şi ministru, potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de către DNA.

Ioan Ciocan este învinuit pentru cumpărare de influenţă, iar Szepessy Szabolcs pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

"În cursul anului 2011, învinuitul Ciocan Ioan, în calitate de reprezentant legal al firmei mai sus menţionate (n.r. - SC Lescaci Com SRL), prin intermediul învinuitului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, a cumpărat influenţa numitului Borbely Laszlo, ministru al Mediului şi Pădurilor, prin efectuarea în folosul acestuia de lucrări de amenajare a unui apartament, lucrări în val

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 59 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 58 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 4 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 35 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 28 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°