Radu Cristea, pilotul de la Tarom prins beat la manșa avionului, a fost condamnat la trei luni de inchisore cu suspendare, potrivit Digi TV.
În cazul în care va recidiva, pilotul va merge la închisoare pentru trei luni.
Pe 6 februarie, un pilot a încercat să urce în avion sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o alcoolemie de patru ori peste limita legală și a fost oprit la sol, pe aeroportul din Londra.
"Compania a anulat zborul RO394 Londra-București de ieri, 6 februarie 2013, din cauza faptului că un membru al echipajului s-a aflat în incapacitate fizică de a opera zborul. Inaptitudinea medicală a fost depistată de autoritățile aeroportuare din Londra în urma unui control de rutină. În prezent se desfasoara o investigație pentru a stabili motivele pentru care pilotul s-a aflat în imposibilitatea de a efectua zborul. Din motive de siguranta, TAROM a decis anularea zborului de ieri, iar pasagerii cursei au beneficiat de asistenta conform Directivei Europene 261/2004 si au fost rerutati pe alte zboruri de ieri pentru a ajunge la destinatie”, au precizat atunci reprezentanții Biroului de Presă al Tarom.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Din nou despre telenovela : Daniel Morar-trădat de Traian BăsescuAVERTISMENTUL SUA: Coreea de Nord poate efectua în orice moment un TEST nuclear
FOTO. Politicieni prinși pe picior greșit. Gabriela Vrânceanu Firea deschide ușa ”domnilor” din PSD. Crin râde sau visează urât? Privire galeșă pentru Ponta
TOP 3 CELE MAI POPULARE:
Dezordinea ne poate SALVA. De ce E BINE să NU ÎŢI FACI PATUL
Orașul cu GROPI URIAȘE. IMAGINI din locul unde oamenii se tem să vor fi înghițiți de pământ | GALERIE FOTOVIDEO. MASACRUL DIN SERBIA. Autoritățile au stabilit condițiile în care s-a produs carnagiul cu 14 morţi. Criminalul de 60 de ani făcuse depresie