Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR anunta controale in sistemul bancar. “Sanctiuni maxime pe partea de capital pentru bancherii care ascund credite neperformante”

Publicat in Wall-Street.ro, joi 28 noiembrie 2013 ·

“Raportarea creditelor neperformante este facuta corect de catre banci, insa restructurarea creditelor incercand pacalirea sistemului este incorecta. Mai exact, cu cateva zile inainte de scadenta unui credit, isi suna clientul, il intreaba daca poate sa plateasca, iar daca acesta spune ‘nu’, atunci ii restructureaza creditul pe cateva luni sau cativa ani. In raportarile trimise BNR apare un credit in derulare dar in realitate acel imprumut este neperformant. Am inceput un control pentru a evita aceste situatii. Primul act de control a fost transmis ieri la o banca. Colegii imi spun ca sunt probleme si ca vor fi provizioane suplimentare”, a declarat Nicolae Cinteza, in cadrul seminarului EU-COFILE organizat de Alpha Bank, ARB si BNR.

Cinteza a mai adaugat ca in anii precedenti un presedinte de banca a fost schimbat din motive similare. “Astfel de practici au reprezentat motivul pentru care un presedinte de banca a fost schimbat. Avea clienti care habar nu aveau ca le-au fost restructurate creditele. Sa nu intelegeti ca sunt impotriva restructurarii creditelor; totusi, in recomandarile trimise bancilor am spus ca daca dupa prima restructurare clientul tot nu plateste, inseamna ca restructurarea a fost facuta fara un fundament economic. Au fost situatii cand s-au facut si 20 de restructurari la un singur credit”, mentioneaza Cinteza.

Restructurarea creditelor pentru a evita raportarea unui imprumut neperformant, care trebuie provizionat de catre banci, este cunoscuta si sub numele de “evergreening”, practica intalnita tot mai des in ultima perioada, potrivit reprezenantului BNR.

Citeste si:Director de la APIA Satu Mare, retinut pentru mitaControale la firme de panificatie: peste 700 de infractiuni si amenzi de 9 milioane leiANCOM a dat amenzi de 94.800 lei in primul semestru din 2013

“Cei care ascund neperformanta vor fi sanctionati maxim pe par

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 54 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°