Alexandru Musina semneaza prefata unui volum (aparut la Editura Aula din Brasov in 2008) care cuprinde versurile a trei autoare: Naomi Ionica, Cristina Popa si Georgiana Rusulet. Toate trei – explica prefatatorul cu vizibila mandrie – i-au fost „studente la cursul de Scriere creatoare de la masteratul de «Literatura si comunicare» de la filologia brasoveana."

Pana aici totul e bine si frumos. Partea mai putin placuta ni se dezvaluie atunci cand Alexandru Musina comenteaza textele. El nu poate uita o clipa ca versurile apartin unor femei – dovada chiar titlul culegerii, care, foarte probabil, este inventia lui: Cele trei gratii.

Cu aceasta fixa idee in minte, se mira ca in poeme NU este vorba de: „probleme cu ovarele, sange menstrual, ceva droguri, sex (daca se poate, ciudat, traumatizant etc.), izbucniri isterice, sumbre halucinatii, chiar o (mica) tentativa de sinucidere." O asemenea lauda, involuntar-jignitoare, presupunand un dispret de macho fata de femei, este irelevanta in plan literar. Este ca si cum cineva l-ar lauda pe Alexandru Musina ca, in textele sale, nu face greseli de gramatica.

Culmea este ca, la sfarsitul prefetei, obsesia feminitatii (mai exact, a femeitatii) revine, prefatatorul afirmand ca poezia celor trei gratii atrage si emotioneaza pentru ca este „o poezie cu feromoni". Cu alte cuvinte, au reusit autoarele sa ignore ovarele, sangele menstrual etc., dar de feromonii lor, fie ei si poetici, nu se poate face abstractie.

Citite ca autoare si nu ca femei, Naomi Ionica, Cristina Popa si Georgiana Rusulet ni se infatiseaza impotmolite intr-un stadiu al jocurilor literare puerile. Naomi Ionica il imita pe Urmuz:

„Din cand in cand Fantazia si Omul Koleopter se iubeau intr-un butoi, pana cand butoiul trosnea."

Cristina Popa incearca, fara mare succes, sa faca poezie din proza vietii de fiecare zi: