„8: Nu se accepta filmele de gen“

(Dogma ’95)

– Am auzit recent o chestie nemaipomenita in legatura cu Marfa si banii: i s-a reprosat, de nu stiu ce ziarista de doi lei, ca prea si-a facut reclama cu prezenta la Cannes! Cu alte cuvinte, daca un film romanesc iese – cind iese... –, daca in plus are sansa de a fi aratat la cel mai mare festival de film din lume si daca – lucru de neiertat! – mai are parte si de cronici bune (cum a avut filmul lui Cristi Puiu in Les Inrockuptibles si Télérama), trebuie neaparat ca regizorul – ca sa fie „de gasca“ – sa-si bage capul in pamint si sa nu zica nici pis... Tot ceea ce e normal si la mintea cocosului in alte parti – adica, sa-ti faci reclama cu prezenta intr-un festival, oricit de mic... darmite cu Cannes-ul! –, la noi e suspect!!

– Nu inteleg de ce te mai miri... presa noastra oricum e plina de paradoxuri. Stii foarte bine ca pentru o buna parte a ei, festivalul de la Cannes e o chestie minora care nu intereseaza pe nimeni. (Ar trebui sa pun pe undeva niste ghilimele, pentru ca perla apartine cuiva care lucreaza chiar la un cotidian.)

Se poate cadea, la fel de usor, in extrema cealalta, la fel de enervanta – si aici, scuze pentru filmul lui Puiu, care pica pe nedrept intre ciocan si nicovala: daca un film romanesc pleaca la Cannes, dintr-o data devenim preocupati de un festival pe care incepem sa-l numim „cel mai“ si „cel mai“ – tocmai pentru a ne pune mai bine pe noi in fason. Repet insa: e o chestiune de principiu, care n-are nici o legatura cu Marfa si banii. Intimplator, a fost chiar filmul care a salvat onoarea sectiunii „Chenzina regizorilor“ in care a fost prezentat; si n-o spun numai eu, ci si ex-cronicarul Cahiers-urilor, Frédéric Strauss, intr-un numar din Télérama. Ce ma mira pe mine e faptul ca in ciuda acestei reclame – eu cred ca n-a fost nici pe departe atit de agresiva pe cit ar