Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kamikaze cu avioane din hârtie

Publicat in Adevarul, joi 1 martie 2012 ·

Industria constructoare de avioane din hârtie are perspective luminoase. Au dovedit-o studenţii care visează să ajungă la Cupa Mondială.

Cerul n-a fost limita la concursul pe Bucureşti de avioane din hârtie, nici măcar tavanul. 160 de studenţi din Capitală au participat miercuri, în holul clădirii AN a Universităţii Politehnice, la faza pe oraş a competiţiei „Red Bull Paper Wings". Inginerii de la „Poli" n-au fost singurii concurenţi, ci s-au prezentat, cu demnitate, şi studenţi ai altor universităţi mai puţin tehnice.

Alte calificări locale au loc zilele acestea în Craiova, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. Secţiunile de întrecere sunt distanţa de zbor, durata de zbor şi zborul acrobatic. Cei mai buni trei „proiectanţi" pe ţară de la fiecare categorie vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Avioane din Hârtie, organizat în perioada 4-5 mai, la Salzburg, Austria.

Ca în copilărie

La măsuţele amplasate de o parte şi de alta a „pistei" se lucra de zor. Încrâncenaţi deasupra colilor A4, tinerii împătureau laturi, le teşeau cu echerul, interveneau şi cu foarfeca, dar nu prea mult. Probele se făceau pe margine. Industria de avioane din hârtie înregistra pierderi semnificative. Modelele se izbeau de stâlpi, pereţi sau de ceilalţi competitori.

Celuloza se încăpăţâna să nu zboare drept. Orice reuşită era sărbătorită cu aclamaţii studenţeşti. Au ieşit prototipuri ascuţite şi nervoase - pentru zborul de distanţă, boante la vârf şi cu aripi elegante - pentru acrobaţii, late şi cu marginile timid ridicate - ca să stea cât mai mult în aer.

Inginerii de la Arte

O gaşcă veselă îşi pregătea escadrila înainte de începerea concursului. Mai mulţi prieteni de la Arte veniseră în Poli să le arate inginerilor cum se fac avioane din hârtie. Dragoş şi Vicenţiu mărturisesc rapid că scopul lor e să se distreze, nu înainte însă de a între

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 45 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 28 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 56 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°