După decembrie '89, unul dintre principalele scopuri ale vieţii - studenţeşti - de atunci a fost, pe şleau şi facil spus, "distracţia"; mai bine-zis, "adevărata" distracţie, cît mai aproape de standardele din filmele americane de la cinematografele Patria sau Scala, gata să devină stil de viaţă necondiţionat. La începutul anilor '90, chiar am trăit o asemenea idilică perioadă, concentrată în jurul experimentării "distracţiilor" noi. Ce înţelegeam atunci prin "distracţie"? În primul rînd, plăceri gustative, necesare drept compensaţie pentru ex-salamul prăjit şi derivatele sale; apoi, cumpărături diversificate şi de durată, din motive similare; şi, în sfîrşit, noi plăceri culturale amestecate cu o viaţă de noapte stîngaci incipientă. Nu conta că, în urma experimentării primilor hamburgeri, îngurgitaţi în stradă, în varianta autohtonă, cu multă ceapă şi ketchup ieftin, te alegeai cu afte; ori că în urma excesului de Coca-Cola, proaspăt introdusă, aveai indigestii şi palpitaţii. Conta doar, vorba bomboanelor Sugus, "să faci faţă distracţiei". Interesant este că aproximativ aceleaşi "distracţii" facile şi nu foarte imaginative au fost preluate şi transformate în idealuri de actuala generaţie dance şi hip-hop. Idolul majorităţii formaţiilor acum la modă este aceeaşi "distracţie", structurată pe puţine coordonate - romantismul, sexul, colectivitatea, dansul şi cîntecul, băutura şi mîncarea - şi redată cu şi mai firave mijloace: una dintre cele mai frecvente rime este, de pildă, "mare" cu "tare"; e drept că "mare" se regăseşte în ambele accepţiuni - "Opreşte-te puţin / Tentaţia e mare / Fete şi băieţi / Vor s-o facă tare" (Double D, "Hai la o pizza"); "Nici o fiesta nu-i mai tare / Mai tare ca la mare" (Fan D,"Fiesta"); o altă rimă profundă este cea dintre "bere" şi "plăcere" - "Cu fete şi bere / O reală plăcere" (Dr. Beat , "Vara şi distracţia"). Elementele constitu