"Mâine dimineaţă trebuie să mergi la făcut cuvinte!" Astea erau vorbele cu care, după un prealabil telefon "pe firul scurt", le auzeam de la redactorul-şef al Scînteii tineretului. Mesajul era clar. Trebuia să merg, dis-de-dimineaţă, la sediul CC al PCR, mai precis la secţia propagandă, adică la "colectivul de cuvântători".
Aceştia fiind redactori în presa centrală care trebuiau să "rafistoleze" textele celor ce urmau să ia cuvântul la plenara CC al PCR sau la altă reuniune care urma să se desfăşoare în prezenţa "celui mai iubit".
Chestia era destul de simplă; cuvintele trebuiau să conţină câteva puncte-fixe, să fie scrise într-un limbaj simplu, dar şi cu niscai înflorituri de frază, fireşte atunci când venea - şi cum naiba să nu vină? - vorbea despre EL şi despre EA. De obicei, materialele trebuiau să fie văzute, în prealabil, de secretarul cu propaganda de la judeţeana de partid de unde provenea cadrul de nădejde - numit pe scurt "vorbitor". Fireşte, la fiecare judeţeană de partid erau şi niscai condeieri de regula corespondenţii judeţeni ai Scînteii sau de la jurnalele locale. Dar, vorba ceea, unele erau exigenţele de la cel mai superior nivel şi altele exigenţele de la nivelele de bază!
Culmea ridicolului era că, odată (re)făcute, compunerile cu pricina trebuiau să le rostească în forma asta chiar cei care urmau să le recite.
Punctajul era fix, bătut în cuie:
1. "Ne aflăm, cu toţii, sub impresia puternică, de neuitat, a magistralei expuneri, document de o excepţională valoare teoretică şi practică";
2. "Raportăm cu înaltă mândrie patriotică, revoluţionară că şi noi... am făcut şi am dres";
3. "Analizându-ne, cu responsabilitate, în spirit critic şi autocritic, activitatea...";
4. "Ne exprimăm deplina, înflăcărata adeziune la politica externă a partidului şi statului nostr
