Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunica românului condamnat la moarte în Malaysia e răvăşită de durere: «Vor să-mi atârne nepotul în ştreang!»

Publicat in Libertatea, joi 17 octombrie 2013 · ·

Presa din Asia a relatat ieri pe larg cazul românului Ionuţ Alexandru Gologan (21 de ani), care a fost condamnat la moarte prin spânzurare de justiţia din Malaysia pentru trafic de droguri. Acasă, la Telega, bunica sa care l-a crescut şi tatăl băiatului sunt devastaţi.

Traficul de droguri se pedepseşte cu spânzurătoarea în Malaysia, unde adesea sunt prinşi cărăuşii plătiţi cu mii de dolari de adevăraţii traficanţi, pentru a introduce droguri în ţară. Acesta e, se pare, şi cazul lui Ionuţ Alexandru Gologan din Telega, Prahova, care, după ce a fost şofer de TIR în Germania, a ajuns să transporte 1,5 kilograme de droguri, fiind prins pe aeroportul din Kuala Lumpur.

Tânărul, care a făcut deja apel la condamnare, e apărat de influentul avocat Datuk N. Sivananthan (foto). Acesta e specializat pe astfel de cazuri şi l-a scăpat de moarte recent pe un alt român, Ştefan Coroi, acuzat tot de trafic de droguri. Părăsit de mamă, crescut de bunică

Acasă la Telega, vestea a picat ca un trăsnet asupra apropiaţilor lui Ionuţ, care au numai cuvinte de laudă despre el. Fosta lui dirigintă şi-l aminteşte cu drag pe copilul blond cu ochi albaştri.

“Ştiam că a avut viaţă grea, mama l-a părăsit de copil, iar tatăl e alcoolic. Bunica a dus tot greul şi l-a crescut cum a putut mai bine. În urmă cu doi ani a plecat la muncă în Germania, tot pentru ai lui”, ne-a spus printre lacrimi Magdalena Turcu (foto), fosta dirigintă a lui Ionuţ.

Ultima oară băiatul a venit în ţară vara trecută, special ca să facă şcoala de şoferi. “Am auzit ce s-a întâmplat. Îl ştiu de când era micuţ şi era foarte cuminte, cred că a intrat în vreun anturaj nepotrivit”, ne-a mărturisit Mihai Olteanu, unul dintre vecinii familiei lui Ionuţ.

Tatăl băiatului nu a vrut ieri să vorbească despre fiul său, iar bătrâna care i-a ţinut loc de mamă era răvăşită. Femeia a trebuit să meargă la farmacie pe

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 19 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum 49 minute
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 5 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°