Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu acuza inginerii imobiliare cu terenurile CFR

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 iulie 2008 ·

Fostul ministru PD-L Radu Berceanu il acuza pe Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, ca moseste tunuri imobiliare cu terenurile CFR, pe care se pregateste sa le dea cadou apropiatilor.

Democrat-liberalul Radu Berceanu l-a acuzat pe ministrul liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, ca pregateste tunuri imobiliare in vacanta de vara, prin vanzarea la preturi mici a unor terenuri si cladiri ale Companiei de Cai Ferate (CFR) catre apropiati de-ai sai. Ar fi vorba despre "tot felul de terenuri care se afla in mijlocul oraselor, in jurul garilor sau linii de cale ferata care nu mai sunt folosite, iar terenul aferent a ramas al CFR. Brusc, s-a constatat ca aceste lucruri nu mai sunt folositoare, dar ele trebuie vandute si facute cadou apropiatilor", a explicat Radu Berceanu intr-o conferinta de presa. Toate aceste terenuri si cladiri ar fi fost mutate din patrimoniul CFR in cel al unei alte companii de stat, Societatea Feroviara de Turism (SFT), pe vremea cand ministru al Transporturilor era social-democratul Miron Mitrea, iar seful CFR era Mihai Necolaiciuc, urmarit international. Directorul general al SFT, Luminita Gliga, sustine: "Declaratiile domnului Berceanu nu au nici o legatura cu societatea noastra", sugerand ca doar ministrul Transporturilor ar putea da un raspuns. Ministrul Orban a avut telefonul inchis ieri si nu a putut fi contactat, iar biroul de presa al ministerului a refuzat sa emita un punct de vedere. Aceleasi precautii le-au avut si oficialii de la CFR, care au ezitat sa vorbeasca despre acuzatiile aduse de Berceanu.

Radu Berceanu a dat exemple de cazuri de la Timisoara, Arad (unde un teren urmeaza sa fie vandut cu pretul de pornire de 17 euro/mp), Cluj sau Craiova. Despre aceste nestemate imobiliare "stiu doar un cerc de initiati", persoane apropiate de ministrul Orban. La Iasi, CFR s-ar pregati sa vanda un complex de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

News.ro acum 27 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°