1. Unii au criticat filmele voastre (Furia, respectiv Marfa şi banii) din cauza "limbajului". Cică ar fi "suburban"... Ce le răspundeţi? 2. Este această "felie de viaţă" (sub)urbană un decupaj voit polemic cu un anumit cinema românesc, sau pur şi simplu nu v-aţi pus problema asta? 3. Credeţi că omul care merge să vă vadă filmele are motive să se simtă "agresat"? 4. Trebuie să se gîndească un regizor, respectiv un scenarist, la "impactul asupra publicului" sau n-are de dat socoteală decît artei sale? 5. Există deja, configurată, o "nouă cultură"? Care ar fi caracteristicile ei? Şi credeţi că va avea un impact pe termen lung, sau e o chestie de "modă"?

Radu MUNTEAN

"Cinematograful tînăr

ar trebui să dărîme nişte mituri" Am să-ncerc să-ţi răspund la toate deodată pentru că mi se pare că au legătură între ele: Felul în care vorbesc personajele într-un film nu e nimic mai mult decît un mijloc pentru a le caracteriza. Ele reuşesc să devină vii în măsura în care vorbesc şi acţionează firesc. E foarte important pentru un film care se doreşte realist să aibă personaje credibile. Pudibonzii care nu pot auzi decît înjurăturile din film, dar şi categoria de spectatori care vin la cinema atraşi tocmai de acest limbaj "suburban" nu intră în publicul meu ţintă (după atîtea reclame, am început să vorbesc în termeni de publicitate), deci în principiu nu mă interesează părerea lor. Şi spun asta în condiţiile în care nu fac parte din "grupul cineaştilor care se cred artişti" şi care nu au nevoie de public. Cred că absolut orice tip de manifestare artistică ar trebui să implice o relaţie între creator şi public, altfel e doar un fel de masturbare mai mult sau mai puţin intelectuală. Nu e nici o filozofie aici. Fie că priveşti cinema-ul ca un business şi faci filme comerciale, fie că îţi doreşti ca prin filmele tale să zgudui conştiinţe, ai nevoie de public. Acuma,