Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a gălăţeanului Căpitanu Mitică, acuzat de trafic de influenţă.
În perioada ianuarie - 23 iunie 2010, Căpitanu Mitică a solicitat suma 30.000 euro de la o persoană atât direct, cât şi printr-un intermediar pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei.
Bărbatul i-a promis că se va folosi de influenţa pe care o are asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a celui care îi dăduse banii.
Persoana în cauză l-a denunţat în cele din urmă la DNA, fiind în prezent, la rândul său, arestată preventiv după ce a fost acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
La data de 23 iunie 2010, Căpitanu Mitică a fost prins în flagrant delict după ce a primit de la persoana intermediară suma de 1.500 de euro, în scopul menţionat mai sus.
În aceeaşi zi procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Căpitanu Mitică pentru 24 ore, iar a doua zi Tribunalul Galaţi a hotărât arestarea preventivă a bărbatului pentru 29 de zile.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi.