Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazurile de infecţii respiratorii şi gripă, în creştere faţă de săptămâna trecută la Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 19 martie 2013 ·

Situaţia datelor asupra morbidităţii înregistrate prin viroze respiratorii, în activitatea de supraveghere din sezonul 2012-2013 la nivelul judeţului Cluj, arată că numărul total de cazuri compatibile cu gripa şi alte infectii respiratorii (3442) este cu 5,14 % ori mai mare decât cel înregistrat în săptămâna precedentă (3265), se arată într-un comunicat de presă al DSP Cluj.

În săptămâna 11 – 17 martie s-a înregistrat la nivel judeţean un număr de cinci afecţiuni care se încadrau în tiparul definiţiei de caz de gripă, de la care s-au prelevat probe. Institutul Cantacuzino Bucureşti a confirmat două cazuri de etiologie gripală din care unul cu virus gripal AH1pdm09 şi unul cu tip B.

„În această perioadă a fost internată în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj o pacientă în vârstă de 79 ani, nevaccinată antigripal. Se internează în data de 13 martie cu diagnosticul de BPOC, insuficienţă respiratorie acută, viroză cu alură gripală. Se prelevează probe pentru etiologia gripală, confirmată de Institutul Cantacuzino Bucureşti cu virus gripal AH1pdm09. Pacienta prezintă evoluţie staţionară. Numărul total de cazuri de gripă confirmate cu laboratorul la nivelul judeţului Cluj este de 15 din care 10 cazuri cu virus gripal tip AH1pdm09 şi cinci cazuri cu virus gripal tip B, toate virusurile se regăsesc în tulpinile aflate în structura vaccinului antigripal pentru sezonul 2012 – 2013”, a precizat Dorina Duma, director DSP Cluj.

Activitatea gripală se caracterizează prin evoluţie cu intensitate medie, după paternul sezonier obişnuit al sezonului anterior 2011, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind în uşoară scădere faţă de săptămâna precedentă. Cazurile de gripă evoluează în formă medie şi severă la cazurile internate şi la persoanele aflate în grupele de risc la gripă, preponderent la persoane neprotejate cu vaccin antigripal.

Situaţia

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 5 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 9 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 11 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 7 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 9 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 4 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°