Cinci noi cazuri de intoxicaţie cu ciuperci s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, la Spitalul Clinic de Urgenţă din Sibiu, din care doi pacienţi au fost internaţi Sursa: AP Photo
În total, în ultimele trei zile, 20 de sibieni au fost intoxicaţi cu ciuperci otrăvitoare, din care şase copii, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.
Niciunul din cei intoxicaţi nu mai este în comă, afirmă medicii de la cele trei spitale din judeţ în care au fost trataţi, copiii fiind încă internaţi la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, unde starea lor este relativ bună, potrivit Alinei Cozac, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Pediatrie.
Ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă de timp, prin păduri, fâneţe, păşuni s-au dezvoltat în număr mare atât ciupercile comestibile, cât şi cele otrăvitoare, care produc intoxicaţii, uneori mortale, potrivit specialiştilor.
Tulburări nervoase provocate de ciuperci
Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci sunt variate, în funcţie de tipul şi cantitatea ciupercilor consumate sau persoana care le consumă. Primele manifestări apar uneori la 15-30 de minute până la 1-2 ore de la momentul consumului şi constau în: tulburări nervoase, furnicături ale membrelor, convulsii, halucinaţii, salivaţie abundentă, lăcrimare, dureri abdominale, scăderea frecvenţei cardiace, tegumente umede.
În alte cazuri, semnele apar după cel puţin 12 ore de la consumul acestora şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, tulburări gastrointestinale, icter, tulburări neurologice, encefalopatie, manifestări renale grave, afectare hepatică, hipoglicemie, putând merge până la comă şi deces.
Intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală şi de aceea este necesară prezentarea imediată la medic, pentru tratament de specialitate, potrivit Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Sibiu.
Into