Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Gheorghiu: Spectacolul de la EUROVISION s-a îndepărtat dramatic de ce este artistul Cezar

Publicat in Mediafax, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Soprana română Angela Gheorghiu a declarat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că spectacolul prezentat de Cezar la Eurovision "s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul Cezar Ouatu", precizând că acesta "trebuie să se reîntoarcă la muzica bună şi bunul gust".

Angela Gheorghiu îşi prezintă, în comunicatul remis MEDIAFAX, punctul de vedere profesional privind participarea lui Cezar Ouatu la Eurovision.

"În decembrie 2012 am crezut de cuviinţă să vă pot prezenta şi mai ales să aduc suportul meu, ca nu de puţine ori, cu multă plăcere în cariera mea, în toată lumea, unui artist român. Eram omul potrivit la locul şi momentul potrivit, să vă prezint contratenorul Cezar Ouatu, bunul meu prieten", spune Angela Gheorghiu.

Soprana română face referire totodată la faptul că ea l-a readus pe Cezar Ouatu în atenţia publicului, în decembrie 2012, într-o emisiune de la Antena 3.

"Apoi, văzut fiind la Antena 3, Cezar a primit o propunere de la un compozitor român, domnul Faur, de a participa la Eurovision. La prima audiţie, piesa ne-a făcut o impresie nu neapărat pozitivă, cu toate că amândoi apreciem foarte mult compoziţiile sale anterioare. Cezar nu a vrut să piardă oportunitatea şi mai ales provocarea, ceea ce şi eu i-am propus să facă, dar cu oarecare scepticism. A transformat piesa în favoarea sa, aşa cum numai un muzician profesionist poate. Pentru un artist liric, o competiţie de acest fel este cu mult mai uşoară decât un spectacol sau concurs clasic. Iar cu talentul său a convins publicul din România", spune Angela Gheorghiu.

Artista precizează că ea i-a rugat mai târziu pe toţi prietenii săi din România şi din afara ţării să îi ofere sprijinul lui Cezar. "Vangelis şi Andrea Bocelli, vechi prieteni cu care eu am lucrat şi lucrez, au fost primii care au răspuns afirmativ. De altfel, multe personalităţi au răspuns afirmativ imediat după

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 23 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 19 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°