Nu ştiu cît de mulţi turişti străini au plecat din România luînd cu ei, aşa cum ar fi meritat, acest album cu dublă semnătură (Paula Craioveanu şi Ramona Mănescu), care se cheamă Portretul unui oraş. Bucureşti. Sînt doi ani de cînd a apărut, dar nu l-am văzut în circulaţie şi e păcat. Am avut şi eu ocazia de a urmări îndeaproape cum se alcătuieşte un asemenea album, cînd mi s-a cerut să însoţesc cu un comentariu istoric culegerea de fotografii a domnului Dinescu, Farmecul discret al Bucureştilor, pe care a publicat-o în 2009 Institutul Cultural Român. Fireşte, nu-mi trece prin minte să compar cele două cărţi, dar amintesc această plăcută experienţă pentru a îndreptăţi semnalarea lucrării pe care de curînd am căpătat-o.

O răsfoiesc cu bucuria cu care aş pătrunde într-o seră cu flori rare. Chiar dacă introducerea nu este tradusă corect în englezeşte – ce am avut şi eu de lucru pentru a da textului meu, îndelung şlefuit în româneşte, forma engleză cuvenită! –, calitatea fotografiilor şi a culorilor, alegerea şi rînduiala subiectelor mi se par desăvîrşite. Nu e chiar un portret, cum spune titlul, în orice caz nu unul al oraşului de astăzi – numai o singură pagină arată o casă în ruină, cu ferestrele deschise spre cerul liber –, ci parcă medalionul unei străbunici cu veşminte şi podoabe măiestrite.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Începînd cu cele mai vechi – casa Melik, hanul lui Manuk, casele de negustori din Şerban-Vodă şi din Şelari –, se perindă clădiri în piatra şi în lemnul cărora s-a întipărit mîndria unor averi tinere. De la Mincu, tovarăşii sau elevii lui, formele şi ornamentaţia, imitate după monumente chiar de ei restaurate, vor fi preluate în stilul „naţional“ care, însă, – doar sîntem în jurul lui 1900! – le alătură elemente Beaux-Arts. Acestea erau aduse de arhitecţii străini care găsiseră aic