Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Sute de prahoveni şi-au reclamat angajatorii

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

Cele mai multe nereguli vizează neacordarea drepturilor salariale şi neplata orelor suplimentare desfăşurate în cursul săptămânii sau în weekend.

Peste 500 de prahoveni au depus sesizări, în primul semestru al acestui an la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova. Numărul acestora a crescut de la 490 câte fuseseră înregistrate anul trecut la 567.

„În cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă, în primul semestru s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de sesizări ce au ca obiect neacordarea drepturilor salariale, întârzierea la plata acestora inclusiv neplata indemnizaţiilor pentru concediul medical, compensare în bani a concediilor de odihnă cuvenite şi salarii compensatorii la concedierea din motive neimputabile salariatului”, ne-a declarat Alina Notaru, inspector în cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii cu Publicul.

Nu se plătesc orele suplimentare

Prahovenii mai reclamă şi faptul că angajatorii nu compensează cu timp liber plătit munca suplimentară sau nu se plătesc orele suplimentare cu sporul prevăzut de lege, precum şi că se desfăşoară activitate în zilele de sâmbătă şi nu sunt respectate prevederile legale cu privire la repaosul săptămânal.

„Din păcate, aceste sesizări sunt adresate după ce salariaţii au încetat activitatea la firma respectivă şi atunci inspectorilor le vine mai greu să acţioneze. Cel mai bine este ca angajaţii să vină să reclame o firma în timp ce lucrează încă acolo”, a mai precizat Alina Notaru.

130 de persoane fără contracte de muncă

Din cauza creşterii numărului de sesizări, reprezentanţii ITM au intensificat controalele la agenţii economici după orele 16, precum şi în zilele de sâmbătă în vederea descoperirii angajatorilor care nu respectă legislaţia muncii.

În primele şase luni ale anului, au fost aplicate 57 de sancţiuni pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°