Mult fum, putina energieDocumente:
Cat de tare ne permitem sa ne suparam cu Rusia?
(21.11.2006) DOC
In Romania, sectorul energetic se afla intr-un stadiu incipient al reformei. Dupa ani buni de aminare a oricarei decizii privind restructurarea unei industrii afectata de lipsa retehnologizarii ca si de un management defectuos, abia din anul 2000 au inceput sa fie luate primele masuri.
In acest moment, o parte a industriei energetice a fost privatizata, alta asteapta marii investitori, exista pe hirtie o strategie pe termen lung dar - una peste alta - lipseste competitivitatea, consumatorii se pling de cresterea continua a tarifelor, iar alternativele la resursele energetice tot mai putine lipsesc.
In ultimii ani, Uniunea Europeana - care si ea se afla intr-un proces de redefinire a unei strategii energetice - a cerut constant Romaniei reforma in sectorul energetic, mai exact privatizarea gazelor, a energiei electrice si a petrolului.
Mai cerea ca produsele energetice sa nu se vanda sub costuri si sa se elimine subventia mascata, care, numai la nivelul anului 2004, a fost de 1,17 miliarde de dolari.
Din ceea ce a cerut UE, Romania a reusit sa faca primii pasi: privatizarea Petrom, 50% din distributia electrica si cele doua mari distributii de gaze naturale. Romania a mai deschis piata energetica la 50% si a fost acceptata in clubul european al sistemului energetic.
Mai ramin insa de rezolvat retehnologizarea centralelor hidroenergetice, electrificarea a circa 300 de localitati si lipsa investitiilor in mediu. Companiile energetice ar fi trebuit sa investeasca, anual, 4.500 miliarde lei pentru a se alinia la standardele UE.
Per total, investitiile pana in 2012 ar trebui sa fie de 12 miliarde euro, din care 4 miliarde in modernizarea centralelor, iar 6-8 miliarde in mediu.