Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuniune a 24 de filiale PRM:Vadim Tudor, revocat de la şefie. "Ce au făcut ei acolo-nestatutar, ilegal"

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au participat, sâmbătă, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care s-a decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM, C.V. Tudor declarând, de pe altă parte, că reuniunea e nestatutară, ilegală.

Gheorghe Funar, până în prezent secretar general al PRM, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis, cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi completarea statutului partidului.

Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului.

De asemenea, potrivit sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi secretarul general al PRM.

Funar va fi membru în Biroul politic interimar.

"Eu am discutat cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară, are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru unitatea partidului", a spus Funar.

El a precizat că nu a intrat în PRM pentru ca candida la funcţia de preşedinte al partidului, iar Corneliu Vadim Tudor va avea posibilitatea de a candida din nou la funcţia de preşedinte al partidului.

Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim Tudor a susţinut că r

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°