Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua persoane au murit în urma unei explozii în Beirut

Publicat in Romania Libera, joi 11 august 2011 ·

Două persoane au fost ucise joi, într-o explozie produsă într-un cartier creştin de la periferia Beirutului, a declarat un oficial din cadrul poliţiei libaneze, citat de AFP.

Un bilanţ anterior anunţa cel puţin un mort şi un rănit, "în apropiere de o biserică din Antelias", potrivit unui purtător de cuvânt, informeaza Mediafax.

"Două persoane au fost ucise în explozie, care a avut loc într-o parcare, lângă un centru comercial", a declarat un oficial din cadrul poliţiei, sub protecţia anonimatului.

Este vorba despre Ihsan Dia şi Hassan Nassar, a adăugat oficialul, fără să ofere alte precizări.

Potrivit televiziunilor libaneze, părea că aceştia tocmai manipulau materiale explozibile, în vehiculul lor, când s-a produs explozia.

Poliţia a afirmat că o maşină a fiului judecătorului libanez Albert Serhan se afla în parcare în momentul producerii exploziei, însă nu este clar dacă aceasta a fost ţinta deflagraţiei.

La faţa locului au fost mobilizate efective ale armatei şi forţelor de poliţie, dar şi ale Crucii Roşii. De asemenea, a fost delimitat un perimetru de securitate.

Libanul a fost afectat de un val de asasinate, în perioada 2005-2008, care a vizat jurnalişti şi politicieni care se opun Siriei, fostă putere tutelară în Liban.

Fostul premier Rafic Hariri a fost asasinat la 14 februarie 2005, într-un atentat cu explozivi, în care au fost ucise alte 22 de persoane.

Acest asasinat a provocat proteste în masă, în ţară, care, dublate de presiuni internaţionale, au obligat Siria să îşi retragă trupele din Liban, în aprilie 2005, punând capăt unei perioade de 29 de ani de prezenţă militară pe teritoriul micului său vecin.

Două persoane au fost ucise joi, într-o explozie produsă într-un cartier creştin de la periferia Beirutului, a declarat un oficial din cadrul poliţiei libaneze, citat de AFP.

Un bilanţ anterior anu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 53 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 29 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 46 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Şoferiţa care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, judecată şi pentru ucidere din culpă

G4Media acum o ora
Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Şoc pe piaţa IT din Cluj. O mare companie anunţă că închide şi concediază peste 130 de oameni

Mediafax acum 3 ore
Producătorul va închide studioul din Cluj şi va concedia toţi cei 136 de angajaţi care lucrau acolo. Studioul era deschis din august 2010. Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999 şi mai deţine un studio de jocuri în Bucureşti. Angajaţii

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°