Mecanismul cel mai cunoscut de demitere a unui sef de stat ramane procedura americana de impeachment (de la verbul to impeach, a blama, a contesta, a pune sub acuzatie). Ea consta in facultatea acordata Camerei Reprezentantilor (echivalentul Camerei Deputatilor) de a-l aduce pe presedinte in fata Senatului pentru a raspunde de acuzatii de tradare, coruptie sau de alte delicte incompatibile cu calitatea de sef al statului. Este o procedura extrem de rar aplicata, folosita doar de trei ori in istoria Statelor Unite. Ea a fost declansata pentru prima oara in 1868 impotriva presedintelui Johnson, insa a esuat cu un vot diferenta, condamnarea presedintelui SUA necesitand voturile a doua treimi din senatorii prezenti.

In cazul cel mai cunoscut, cel al presedintelui Richard Nixon, in 1974, procedura nu a fost in realitate declansata in mod oficial. Comisia parlamentara numita special pentru aceasta in cadrul Camerei Reprezentantilor luase hotararea de a initia procedura, insa Nixon a demisionat inainte de aceasta. Mai recent, e cunoscut esecul procedurii de impeachment lansate in 1998 impotriva lui Bill Clinton.

In Europa, proceduri similare exista in Austria si in Germania, unde presedintele poate fi inlaturat din functie de catre cele doua camere ale parlamentului reunite, numai in cazul in care Curtea Constitutionala a constatat vinovatia presedintelui de acuzatiile aduse de catre parlament. Mecanismul nu a fost initiat niciodata. In Rusia, de asemenea, Duma de Stat poate teoretic sa il aduca pe presedinte in fata Consiliului Federatiei pentru a-l inlatura din functie printr-o majoritate de doua treimi si in mai multe randuri Duma rebela a incercat sa faca asta cu Eltin, fara insa a reusi sa obtina cvorumul necesar. Lasand la o parte cativa presedinti sud-americani inlaturati din functie de catre parlamentele lor nationale in ultimele doua decenii (Fernando Col