Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ne plac diminutivele

Publicat in Adevarul, joi 25 martie 2010 · ·

Iubite de cei care le folosesc afectiv şi detestate de cei care le găsesc o „prosteală“, diminutivele apar şi dispar după bunul plac al utilizatorilor, pentru că nu există reguli stricte. Unii le-au moştenit din familie, alţii au început să vorbească despre „puişor“ şi „pisicuţă“ când au devenit iubiţi şi despre „picioruş“ şi „pătuţ“ când au ajuns părinţi.

Teodorina Brumariu i-a alintat pe cei dragi cu „puişor" şi „iubiţică" de când se ştie. Şi-a dat seama că foloseşte mai multe diminutive decât cei din jur de-abia cu câţiva ani în urmă, când nepoata ei a început s-o corecteze. Dar doamnei Brumariu, acum în vârstă de 85 de ani, îi face plăcere să-i spună nepoatei „scumpico", „frumuşico", „drăguţico" sau „elegănţico" şi să pregătească „ciorbiţă, tocăniţă, sărmăluţe, fripturică şi cartofiori".

Citiţi şi:

De ce avem nevoie de semnele diacritice

Antidot pentru greşeli de exprimare

„Sunt o fire veselă, optimistă, înclin mai mult spre partea frumoasă a vieţii, probabil de acolo mi se trage", explică Teodorina Brumariu. I se pare că astfel trece mai uşor peste necazuri şi a observat că le face viaţa mai frumoasă celor dragi, măcar cât durează conversaţia.

PATUL devine „PĂTUŢ"

Diminutivele au intrat în viaţa Alinei Fekete - care n-a fost niciodată genul care bea „cafeluţă", mănâncă „ciorbiţă" şi trimite „pupici" - acum un an, o lună, două săptămâni şi şase zile. Atunci a devenit mamă şi lumea copilului ei s-a dovedit prea mică pentru a fi exprimată în cuvinte fără sufixele „uţă", „el", „ică", „aş".

„E cam greu să spun că odrasla mea, de 70 de centimetri în total, are degete la picioare, când ele sunt «degeţele». Şi nu are dinţi, ci «dinţişori», iar ăla cu singuranţă nu este pat, ci «pătuţ». Cu greu pot să spun că are urechi şi nu «urechiuşe» şi, probabil că, dacă ar mânca cu o lingură ar avea mari probleme", povestea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°