Nu am văzut cozi ca la Parlament, în zilele „porţilor deschise“, nici când băgau pui fără tacâmuri şi legume congelate la alimentara din colţ, înainte de 1989. O operaţiune de succes! Camera Deputaţilor, organizatorul evenimentului, s-ar putea lăuda cu imaginea pensionarilor încolonaţi chiar în faţa televiziunilor străine, dacă ar fi dornice să prezinte, fără a se obosi să cerceteze mai mult la faţa locului, schimbările post-revoluţionare ale societăţ
Nu am văzut cozi ca la Parlament, în zilele „porţilor deschise“, nici când băgau pui fără tacâmuri şi legume congelate la alimentara din colţ, înainte de 1989. O operaţiune de succes!
Camera Deputaţilor, organizatorul evenimentului, s-ar putea lăuda cu imaginea pensionarilor încolonaţi chiar în faţa televiziunilor străine, dacă ar fi dornice să prezinte, fără a se obosi să cerceteze mai mult la faţa locului, schimbările post-revoluţionare ale societăţii româneşti recent aderate. Transformărilor uluitoare, oglindite în noul tip de coadă, li s-ar găsi uşor şi sloganuri: „Simţul conservării şi cultul raţiei de ulei au fost înlocuite cu simţul civic şi cultura politică!“
De ce nu? De ce ar crede altceva un inocent observator străin, când vede puzderie de oameni încolonaţi, dornici să respire acelaşi aer, să încălzească aceleaşi fotolii cu politicienii? Şi-ar putea închipui că un asemenea interes uriaş pentru aparenţă nu dezvăluie măcar o brumă de preocupare pentru esenţa vieţii politice? Ar crede că majoritatea covârşitoare a celor suficient de răbdători să aştepte ore în frig nu au habar nici măcar de numele deputatului pe care l-au trimis în Parlament? Şi-ar imagina că nu se obosesc să urmărească în ce fel a votat alesul lui la legea X, de care întâmplător e direct interesat pentru că îi afectează venitul, cariera sau libertatea? Sau, mai mult, ar putea c
