Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toni Greblă depune marţi jurământul de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Ceremonia, la 16.15 la Cotroceni

Publicat in Mediafax, marți 17 decembrie 2013 ·

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător la Curtea Constituţională de către Toni Greblă va avea loc, la ora 16.15, la Palatul Cotroceni.

Anunţul în acest sens a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, care a transmis programul preşedintelui Traian Băsescu pentru ziua de marţi.

Anterior, la Palatul Cotroceni va avea loc, de la ora 16.00, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Gigel Ştirbu în funcţia de ministru al Culturii.

Ceremoniile vor avea loc după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, programată să înceapă la ora 15.00.

Toni Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituţională, prin votul dat, luni, de plenul Senatului. Candidatura sa a întrunit 123 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi o abţinere. Votul a fost electronic secret.

Greblă o va înlocui la CC pe judecătoarea Iulia Motoc, aleasă magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

După anunţarea votului, Toni Greblă şi-a anunţat demisia din calitatea de senator.

Toni Greblă este de profesie avocat şi a fost preşedinte al Comisiei juridice din Senat în legislatura precedentă, iar în actuala legislatură vicepreşedinte al acestei comisii.

Senatorul Toni Greblă a fost propus luni de PSD pentru Curtea Constituţională, din partea Senatului, el primind în aceeaşi zi şi avizul Comisiei juridice.

Anterior, premierul Victor Ponta a declarat luni că a avut o discuţie cu Lucian Bolcaş, care l-a informat că nu doreşte funcţia de judecător la Curtea Constituţională, "având în vedere aversiunea preşedintelui Traian Băsescu". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Nouă acţiune de salvare în Munţii Maramureşului - Trei cetăţeni ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă nu mai pot înainta / Salvamontiştii au ajuns la ei

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii intervin, din nou, miercuri seară, în Munţii Maramureşului, unde trei cetăţeni ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă, nu mai pot înainta. UPDATE: ”Salvatorii montani, împreună cu colegii de la Poliţia de Frontiera au ajuns la cei tre

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 9 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 10 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 8 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 13 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 13 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 9 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°