Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Alexandru Ciubotariu este creatorul „Pisicii Pătrate“

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Ciubi, cum îi mai spun prietenii, este la ora actuală unul dintre cei mai reprezentativi artişti al street art-ului, dar şi al benzii desenate din ţara noastră. Fotografiile şi desenele sale sunt realizate în tehnici diferite. El foloseşte deopotrivă atât creionul, cât şi tuşul sau marker-ul.

Tânărul spune că în prezent principala sa ocupaţie este aceea de ilustrator, însă banda desenată are o importanţă deosebită în viaţa lui, mai ales că şi-a început cariera cu aşa ceva, în anul 1994, la prima ediţie a Salonului Internaţional de Benzi Desenate de la Constanţa.

„De atunci am rămas fidel acestei forme de exprimare, dar fac şi ilustraţie de carte pentru copii şi adulţi“, a precizat Ciubi. I-a plăcut să deseneze mereu, dar cu ocazia salonului din ’94 a descoperit această formă de exprimare, care îl surprinde şi acum, îl fascinează şi simte nevoia să se exprime mereu prin intermediul ei.

„Pisica Pătrată“ a apărut dintr-o joacă

Unul din subiectele preferate de discuţie ale lui Ciubotariu este „Pisica Pătrată“, un personaj conceput de artist şi reprezentat în majoritatea lucrărilor sale (stenciluri, desene sau graffiti). „Sper ca până la sfârşitul anului să iasă pe piaţă albumul «Pisica Pătrată», care va conţine toate lucrările mele şi pe care-l plănuiesc de vreo trei ani“, a declarat Ciubi.

Deşi a apărut de câţiva ani, „Pisica Pătrată“ face încă deliciul street-artiştilor, dar şi al trecătorilor, ea aflându-se pretutindeni pe străzi şi reprezentând mai degrabă o felină turtită, decât o pisică normală.

Artistul spune chiar că această pisică este la fel de normală ca şi viaţa noastră de zi cu zi. Mai mult decât atât, „Pisica Pătrată“ poate fi considerată simbolul creatorului de street-art, care şi-a readus lucrările din ultimii ani la dimensiunile unor stickere.

Autorul spune că de fapt „Pisica Pătrată“ este un fel de alter ego al s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 55 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°