Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Surprizele de la contestaţiile Bacalaureatului 2012 Iaşi: note micşorate cu aproape două puncte. Vezi aici rezultatele finale!

Publicat in Adevarul, vineri 13 iulie 2012 ·

La centrul de examinare Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" Iaşi, din cele 93 de note contestate, doar 25 dintre ele au fost modificate. Din nefericire pentru candidaţi, cinci dintre note au fost micşorate chiar şi cu aproape două puncte.

Contestaţiile depuse la examenul de Bcalaureat nu au adus o creştere vizibilă a promovabilităţii la nivelul judeţului Iaşi.

La centrul de examinare de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" Iaşi, acolo unde au susţinut Bac-ul şi elevii de la grupurile şcolare din Vlădeni, Miroslava, „Dumitru Mangeron" şi „Dimitrie Leonida", au fost depuse 93 de contestaţii. După recorectare, doar 25 de note au suferit modificări, iar din păcate pentru candidaţi cinci dintre ele au fost chiar micşorate.

Notele pot fi consultate AICI.

De departe, cel mai mare eşec l-a înregistrat Odainii Andrei de la „Dimitru Mangeron", a cărui notă a fost micşorată cu 1,70 puncte la fizică. Absolventul a obţinut iniţial nota 5 la fizică, iar în urma recorectării s-a ales cu 3,30.

O scădere a înregistrat şi Izmană Constantin, care a contestat nota 4,10 de la limba română, iar în urma contestaţiei s-a ales cu 3,30.

O scădere de 65 de sutimi a înregistrat şi Agudaru Mihaela de la „Dumitru Mangeron". Absolventa care a contestat nota 4,05 de la matematică, a obţinut în urma contestaţiei nota 3,40.

65 de sutimi a pierdut şi Lazăr Cătălina de la Grupul Şcolar din Vlădeni, care de la 4,25 cât avea la matematică a obţinut 3,60 în urma contestatţiei.

Rezultate contestaţii Bacalaureat 2012: Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla în premieră notele finale obţinute de elevii ieşeni

Peste 1.400 de elevi din Iaşi au cerut recorectarea tezelor de la Bac UPDATE

FOTO Rezultate Bacalaureat 2012. Dezastru la examenul maturităţii: promovabilitate sub 10% la un centru de examinare din Iaşi UPDATE

FOTO Liceele car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 54 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 40 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 12 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 36 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°