Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: O persoană a fost rănită, iar 16 apartamente au fost avariate în urma unei explozii. "Toată lumea spune că este din cauza unei centrale termice"

Publicat in Gandul, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

UPDATE 13:26 Explozia care a avut loc sâmbătă dimineaţă într-un bloc cu patru etaje de la marginea municipiului Iaşi ar fi fost cauzată de o acumulare de gaz în interiorul unui apartament, după ce aragazul din locuinţă, aflat în funcţiune, ar fi fost lăsat nesupravegheat, potrivit E.ON Gaz Distribuţie Iaşi.

Potrivit unui comunicat al E.ON Gaz Distribuţie SA Iaşi, nu au fost descoperite defecţiuni la reţeaua stradală de distribuţie a gazelor naturale în zona în care s-a produs explozia.

"Potrivit primelor cercetări făcute împreună cu organele abilitate, cauza cea mai probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze naturale în interiorul unui apartament din blocul respectiv, determinată de utilizarea unui aragaz lăsat să funcţioneze nesupravegheat", se arată în comunicatul E. ON Gaz Distribuţie.

O persoană a fost rănită, iar 16 apartamente au fost avariate, sâmbătă dimineaţă, în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu, locatarii susţinând că deflagraţia s-ar fi produs din cauza unei centrale de apartament defecte.

Explozia s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 5.00, într-un apartament al unui bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu.

În urma deflagraţiei, extrem de puternică, o persoană a fost rănită, suferind arsuri de gradele II şi III, aceasta fiind transportată la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

De asemenea, au fost avariate 16 apartamente din blocul respectiv, precum şi mai multe maşini parcate în zonă.

"În prezent se fac cercetări la faţa locului, nu putem preciza cauzele exploziei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Spiridon.

Locatarii blocului susţin că au simţit vineri seară un miros puternic de gaz în imobil şi că la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie din cadrul E.ON. @

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°