Peste 3.000 km de drumuri au finanţarea tăiată în acest moment. Consiliile Judeţene pot cheltui din bugetele proprii, dar nu-i sigur că îşi vor recupera banii. Sursa: EVZ
Plăţile la peste 120 de lucrări de infrastructură din întreaga ţară au fost suspendate pentru două luni după ce au fost descoperite grave nereguli la proiectele derulate în Teleorman, fieful psd-istului Liviu Dragnea. Astfel, proiecte pentru care erau alocate 900 milioane de euro, bani europeni nerambursabili, vor fi verificate de Ministerul Dezvoltării până la jumătatea lunii august.
În ţară, şefii de consilii judeţene şi primarii caută soluţii disperate să nu le fugă constructorii de pe şantiere. La Bihor şi Brăila, autorităţile locale iau în calcul chiar contractarea de împrumuturi pentru a asigura finanţarea lucrărilor.
La Hunedoara, acolo unde este în derulare un proiect de 26 milioane de euro, Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean, se aşteaptă la ce e mai rău: "Există riscul să se oprească lucrarea".
La Timiş, şeful Consiliului Judeţean are o singură problemă: plăţile să fie reluate în maxim două luni, pentru că altfel ar apărea şi aici mari probleme.
CJ Brăila face împrumut ca să nu oprească lucrările
La Brăila, pe Axa 2 este finanţat un proiect de modernizare la unul dintre cele mai importante bulevarde ale oraşului, Dorobanţi. Peste patru kilometri, cu două benzi pe ambele sensuri şi calea de rulare a tramvaielor sunt în reabilitare.
"Finanţarea europeană la acest proiect e de 24 milioane de euro. Dacă decontările vor fi sistate doar două luni, ne vom descurca. Dacă perioada se prelungeşte, în septembrie – octombrie ar trebui să avem noi, la primărie, 5 milioane de euro. Am dat deja în lucru să identificăm variantele de unde am putea obţine banii. Deşi nu agreez ideea, luăm în calcul şi varianta cont