Mihai Stoica, managerul Stelei, a susținut astăzi o conferință de presă în care s-a dezlănțuit împotriva simbolurilor grupării „roș-albastre”. Sursa: CODRIN PRISECARU
„Eșecurile noastre nu se repetă, cum și-ar dori mulți, dar după un eșec să iasă și să discute așa... De ce Ilie Dumitrescu, Lăcătuș sau Belodedici nu au atacat Steaua, de ce aceiași oameni care au interese atacă Steaua mereu?
De ce Iordănescu, care are lungușeală mereu, și spune că ce mare e patronul, atacă mereu? El a vrut să-i ia echipa lui Gigi, în cărdășie cu generalii! El încearcă să-l lingușească mereu pe Gigi, dar a vrut să-i ia echipa! Se alegea praful, dacă se întâmpla asta!
Performanța Stelei din anii '80 e mare, dar nu se poate face comparație cu ce e acum.Barcelona avea în 1986 doi jucători străini, acum jucăm cu echipe care au bugete de 400 de milioane de euro.
Mircea Lucescu are o vorbă mare: „Valoarea unui antrenor e dată de ultimul rezultat”. Eu spun că valoarea unui om este dată de valoarea rezultatelor pe care le face, iar pe mine mă atacă Tudorel Stoica. Cine este el, ce performanțe a avut de când și-a încheiat cariera de fotbalist? Eu am terminat facultatea cu 10, am făcut performanțe peste tot pe unde am fost! Am curaj să dau test cu oricine despre fotbalul românesc, despre cel internațional, putem să vorbim și despre campionatul din Zimbabwe!
Știu fotbal, sunt foarte, foarte bun în ceea ce fac, nimeni nu mă va prinde în ofsaid vreodată și nimeni, niciodată, nu va reuși să câștige un duel verbal cu mine, pentru că sunt mult mai bun! De aceea sunt managerul Stelei, pentru că aici vin cei mai buni oameni!
Marcel Răducanu a vorbit urât de noi, dar nici măcar nu-l cunosc. Cum aș putea să respect un om care mă înjură? Aș fi ipocrit să fac asta. În 2003, l-am rugat pe Gigi să-i ajute celor care au câștigat Cupa Campionilor Europeni, el le-a făcut rente viager