Pensionarii braşoveni au luat cu asalt Centrul Cultural reduta vineri dimineaţa pentru a participa la spectacolul susţinut de cei doi comici tradiţionali Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Spectacolul a fost prilejuit de redeschiderea cursurilor de calculatoare, dans de societate şi limba engleză găzduite de Clubul Judeţean al Pensionarilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că în acest an au fost alocate pentru activităţile desfăşurate de acest club două milioane de lei. „Noi avem acest program cu pensionarii de opt ani. Îl facem în continuu. Nu facem lucruri doar în campania electorală ca alţii. Pensionarii reprezintă aproape jumătate din populaţia acestui judeţ, aşa că trebuie să fim mai atenţi cu ei”, a mai declarat Căncescu. „Vom continua aceste proiecte şi le vom dezvolta cu programe privind acordarea de ajutoare vârstnicilor cu nevoi speciale, înfiinţarea de cluburi ale pensionarilor în fiecare cartier, organizarea de întâlniri şi dezbateri, astfel încât să răspundem aşteptărilor dumneavoastră”, le-a mai spus şeful executivului judeţean.
Totodată, Căncescu le-a spus pensionarilor braşoveni că va încerca să rezolve problema spitalelor. „Am făcut un studiu şi am aflat că doar 3% din braşoveni merg la schi, 5% merg la patinoar, în timp ce la spitale mergem toţi şi toată viaţa”, a spus sursa citată. Pensionarii braşoveni au luat cu asalt Centrul Cultural reduta vineri dimineaţa pentru a participa la spectacolul susţinut de cei doi comici tradiţionali Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Spectacolul a fost prilejuit de redeschiderea cursurilor de calculatoare, dans de societate şi limba engleză găzduite de Clubul Judeţean al Pensionarilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că în acest an au fost alocate pentru activităţile desfăşurate de acest club două milioane de lei. „Noi avem acest progra