Care este cel mai mare oraş din lume? Aceasta este o întrebare care aşteaptă un răspuns, potrivit BBC, care a trecut în revistă câteva metropole ce şi-ar putea disputa numele de "cel mai mare oraş", precum Tokio, Seul, Chongqing ori Shanghai.
Astfel, Tokio ar fi cea mai mare "metropolă" a lumii, după anumiţi experţi, mai ales dacă se ia în considerare populaţia de aproximativ 36 de milioane de oameni. Teritoriul propriu-zis al oraşului găzduieşte însă doar opt milioane de locuitori. Luând în calcul şi regiunile aferente ale Tokio, adică fi oraşul Yokohama, al doilea ca mărime din Japonia, precum şi alte 86 de localităţi din regiune, ajungem să atribuim capitalei numărul de locuitori ai întregii regiuni.
Specialişti în demografie: "Clasamentele ONU nu sunt relevante"
Stabilirea graniţelor unui oraş nu este o sarcină uşoară, deoarece nu există nişte standarde internaţionale care să reglementeze acest lucru.
În 2009, doi specialişti în demografie, au comparat mai multe clasamente şi au ajuns la concluzia că există 30 de topuri ale celor mai populate 20 de oraşe din lume. Unul dintre ei, Rich Greene, profesor de geografie la Universitatea din Illinois, Statele Unite, spune că relevante nu sunt nici măcar clasamentele autorizate, cum ar fi cel întocmit de ONU, care "compară merele cu perele".
În China - un oraş de mărimea Austriei
Cei mai mulţi experţi califică Tokio ca fiind cel mai mare oraş din lume din cauza numărului mare de oameni care locuiesc în zona urbanizată a acestuia. Probabil că şi în 2025, tot această metropolă va fi cea mai amre din lume, cu toate că nu se aşteaptă o creştere masivă a populaţiei acestuia.
ONU estimează că Tokio va fi urmat îndeaproape de marile oraşe ale Indiei - Delhi şi Bombay- care ar putea ajunge la 29, respectiv 26 de milioane de locuitori până atunci.
În ceea ce priveşte China, se pa