Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia tehnică a CNE: Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat

Publicat in Gandul, vineri 27 iulie 2012 ·

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit vineri că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, decizia urmând să fie luată în considerare la şedinţa în care CNE o va lua o hotărâre finală în acest caz, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNE.

Potrivit surselor citate, experţii au luat relativ uşor această decizie, întrucât documentele prezentate erau foarte clare care în sensul că teza de doctorat nu conţine elemente de plagiat.

UPDATEGheorghiţă Mateuţ: Constatarea noastră este că nu a plagiat

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, membru al comisiei de experţi a Consiliului Naţional de Etică a declarat pentru Gândul că după ce a analizat teza de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi a constat că nu există nici o dovadă a plagiatului invocat. Mateuţ a declarat că textele acuzate că au fost plagiate de Kovesi sunt în realitate lucrări scrise tot de către procurorul general anterior. "Constatarea noastră este că nu a plagiat. Noi însă am exprimat doar o opinie în final Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei vor decide. Lucrările acuzate de lagiat sunt de fapt lucrări publicate anterior de către procurorul general", a declarat Gheorghiţă Mateuţ pentru gândul. Avocatul a mai adăugat că până şi el a citat în cărţile sale din lucrările scrise de Codruţa Kovesi.

Reamintim că aceeaşi comisie de experţi din care face parte avocatul Gheorghiţă Mateuţ a arătat că premierul Victor Ponta nu a plagiat.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) - instituţie pe lângă care funcţionează CNE, precizaseră anterior, tot vineri, că pocurorul general a adus la Consiliu probe suficiente şi convingătoare pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare, dar o decizie finală în cazul sesizării de plagiat nu va fi luată vineri, termen

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 40 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 25 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 41 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 15 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°