Zilele trecute, în comuna Bod s-a deschis primul magazin alimentar de tip market. Unitatea este situată chiar în centrul localităţii, lângă monument, iar activitatea comercială propriu-zisă se desfăşoară pe o suprafaţă de 130 de metri pătraţi, spaţiul efectiv de vânzare fiind de circa 80 de metri pătraţi.
Ca în marea majoritate a magazinelor de felul acesta, mărfurile sunt gestionate de un sistem de vânzare prevăzut cu coduri de bare, care uşurează corespunzător comercializarea produselor şi edidenţiează stocurile, în timp ce înregistrarea intrărilor de marfă şi a părţii de vânzări către clienţi se face graţie unui server instalat pe calculatorul central care cumulează în permanenţă informaţiile.
În ceea ce priveşte dotările, acestea sunt conforme cu ultimele prevederi legislative europene în vigoare, incluzând aici şi normele privind siguranţa alimentaţiei publice, fie că ne referim la condiţiile de depozitare şi expunere în vitrine sau pe rafturi a produselor sau la spaţiile destinate personalului angajat, care be-neficiază de grupuri sanitare moderne, cabine de duş şi vestiare.
După cum ne declara patronul unităţii, Călin Târţălaş, „mobilierul şi aparatura electronică şi frigorifică au fost achiziţionate din Italia, o investiţie nu tocmai uşoară, care depăşeşte 65.000 de euro, ca să nu mai vorbesc de celelalte amenajări specifice unei cât mai bune şi eficiente desfăşurări a activităţii”.
Menţionăm că acest magazin alimentar funcţionează în cadrul unui complex comercial, mai exact într-o clădire ce a aparţinut fostei cooperative de consum, alături de alte câteva unităţi care îşi desfăşoară activitatea aici de aproape un an, cum ar fi un magazin de piese auto, un magazin de materiale de construcţie, unul de electrice, vopsele, scule şi instalaţii, precum şi de un depozit de încălţăminte şi marochinărie.
Firma care a realizat toate acest