Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de indicate sunt suplimentele alimentare cu vitamina D

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Oamenii de ştiinţă au dubii în ceea ce priveşte rolul pozitiv al suplimentelor de vitamina D în încercarea de a preveni apariţia anumitor boli, cum ar fi cancerul, diabetul şi demenţa. Un grup de cercetători francezi au publicat în revista „The Lancet Diabetes and Endocrinology” că un nivel scăzut al vitaminei D din organism nu duce neapărat la probleme de sănătate, cu toate că nu au fost supuse analizei şi bolile care ţin de sistemul osos. Cercetătorii francezi consideră că trebuie făcut un nou studiu care să ţină cont şi de bolile care legate de oase. Dovezi recente au arătat că vitamina D ar putea avea un rol important în prevenirea bolilor precum Parkinson, demenţa, diabetul sau cancerul. Astfel, unele cercetări susţin că utilizarea suplimentelor de vitamina D pot reduce aproape 58% riscul bolilor cardiovasculare, al diabetului cu aproape 38%, iar al cancerului colorectal cu până la 33%. Astfel, în acest moment exista o „adevărată dispută” între cercetători în ceea ce priveşte rolul suplimentelor de vitamina D. În Marea Britanie. Suplimentele de vitamina D sunt recomandate grupurilor cu risc ridicat al deficienţei acestei vitamine, inclusiv femeilor însărcinate şi celor care alăptează, copiilor de sub cinci ani şi persoanelor de peste 65 de ani. Persoanele cu pielea închisă, cum ar fi cei din Africa, Caraibe sau Asia de Sud, precum şi persoanele care poartă haine care acoperă tot corpul, sunt supuse unui risc ridicat. Cei mai mulţi preferă să ia necesarul de vitamina D prin expunerea la soare de aproape 10-15 minute pe zi. De asemenea, o cantitate mică de vitamina D poate fi luat şi prin consumul unor alimente precum produsele lactate sau carnea de peşte. Din aceste motive, majoritatea medicilor recomandă evitarea supraalimentatelor alimentare de vitamina D şi fac apel pentru consumul alimentelor care furnizează necesarul vitaminei, precum şi expunerea mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°