Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Fulguţă i-a făcut fiului nuntă de un milion de euro

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Adrian Copilul Minune a fost naş de seamă la nunta juniorului cu Mileica. Invitaţii, peste o sută la număr, au arătat ca scoşi din cutie. Bărbaţii şi-au etalat costumele de firmă, iar pirandele aurul şi rochiile cele mai viu colorate şi mai la modă.

Petrecerea a avut loc azi-noapte, la Debarcader, în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, unde manelele cântate de Florin Salam au răsunat până în zori de zi. Cunoscute personaje au dat curs invitaţiei de a participa la nuntă, iar imediat după ora 23.00 şi-au făcut apariţia Vadik Gigi Zavera, zis şi Gigioc, Bercea Mondial, George Ilinca, consilierul judeţean Dan Păloiu, dar şi Nati Meir. Cu toţii au fost alături de miri.

Adi Minune şi soţia lui, atracţia serii

Îndrăgitul manelist Adrian Minune a venit îmbrăcat într-un costum negru, iar soţia acestuia a purtat o rochie mov, decoltată, care i-a pus în evidenţă calităţile fizice. Naşul nu a vrut să dezvăluie ce dar de nuntă va face mirilor, spunând că este secret, însă a lăsat să se înţeleagă că va fi pe măsura evenimentului. Naşul a discutat minute bune cu Nati Meir, şi el oaspete de seamă la nuntă, despre politică. Adrian Copilul Minune va face parte din staff-ul de campanie a lui Nati. Controversatul om de afaceri vrea ca, în campania electorală, Adi Minune să îi compună o manea de succes, care să îl ducă spre fotoliul de preşedinte al României. Nati Meir a făcut şi o glumă, acum are în echipă doi oameni cu înălţime diferită, pe Monica Columbeanu şi Adrian Copilul Minune. Cei doi s-au cinstit cu un pahar de suc.

Invitaţii au spus că petrecerea a costat undeva la aproape un milion de euro.

Promişi unul altuia de la naştere

Mileica şi Fulguţă Junior se cunosc de copii. Cei doi au fost promişi unul altuia chiar de când s-au născut. Mireasa a purtat o rochie plină cu pietre strălucitoare, pe care a dat 10.000 de lei, iar ginerele, un costum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 3 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°