Trebuie să aşteptăm de la Republica Moldova să stea pe cursul europenizării şi să nu încercăm, neapărat, să îi românizăm şi să avem proiecte identitare.

• Republica Moldova este într-o etapă în care ar trebui să „livreze“. Să întoarcă Europei în sensul promisiunilor făcute după schimbarea de putere din 2009. Să „livreze“ populaţiei, care trebuie să simtă ceva mai rapid efectele benefice ale liberalizării. În acest context, şi România trebuie să „livreze“ Republicii Moldova ceea ce şi-a propus: un nou gen de relaţii bazate pe proiectul europenizării. De fapt, trebuie să avem o discuţie serioasă cu privire la ce vrem noi cu acest stat. Vorbim, de fapt, despre Republica Moldova foarte mult, dar nu avem o perspectivă unitară. Unii vor unire de mâine, alţii vor unire mai încolo, alţii vor să continuăm proiectul acesta al europenizării cu două state româneşti în UE. Şi foarte-foarte multora nu le pasă. Aşadar, nu e clar ce vrem noi. În acest context, facem foarte multe promisiuni Republicii Moldova şi cred că ar trebui să fim mai reţinuţi. Dacă ne uităm pe proiectele concrete făcute până acum, nu e neapărat de bine.

• În raport cu Republica Moldova, cred că primul lucru care trebuie făcut este crearea unei Agenţii pentru Dezvoltare. România este pentru Republica Moldova un stat donator. Noi trebuie să îi ajutăm să se dezvolte. Avem şi o obligaţie ca membru al UE să donăm anual un anumit procent din PIB statelor mai puţin dezvoltate. Noi ne-am fixat trei ţări: Republica Moldova, Serbia şi Georgia. Evident, Republica Moldova este cel mai mare recipient. Problema noastră e că ne complicăm în această privinţă. În loc să dezvoltăm o strategie prin care să ajutăm Republica Moldova eficient, să avem nişte parteneri locali care să se bazeze pe fondurile acestea şi să fie vizibili, noi dăm prin Programul Naţional de Dezvoltare. Mulţi bani promişi de România nu sun