Parcursul din acest an numără 14 etape şi 8400 de kilometri în Peru, Argentina şi Chile
60 de doctori şi chirurgi, care vor călători cu 10 ambulanţe speciale şi cinci elicoptere, vor asista caravana
Pentru al cincilea an la rând, Raliul Dakar va avea loc pe pământ sud-american, departe de continentul african, acolo unde piloţii s-au duelat pentru coroana cu lauri în primele 29 de ediţii. Vinovate pentru acest lucru se fac, în principal, câteva grupuri teroriste din Mauritania, din cauza cărora ediţia din 2008 a fost anulată, în urma asasinării a patru ceţăţeni francezi chiar înainte de startul raliului. Imediat, ASO (n.r. Amaury Sport Organisation, companie ce organizează şi Turul Franţei), firma care se ocupă de bunul mers al competiţiei, a căutat o alternativă. Deşi câteva ziare africane importante au scris că raliul va fi mort fără deşertul african, legenda Dakarului şi a curajoşilor care înfruntă nisipul şi condiţiile dificile a continuat în America de Sud. Cea de-a 34-a ediţie a raliului debutează azi pentru prima oară în istorie în capitala statului Peru, Lima.
459 de vehicule pentru 8.500 de kilometri
După patru ani în care competiţia a plecat din Argentina, organizatorii au schimbat traseul. Startul se va da azi din Lima, iar finalul va avea loc în capitala statului Chile, Santiago, după 8.500 de kilometri duri, împărţiţi în 14 etape. 459 de vehicule se vor întrece pentru victorie în cele patru categorii principale - motociclete, ATV-uri, auto şi camioane. Însă noul traseu, care trece prin Peru, Argentina şi Chile, a atras deja criticile unor paleontologi, care au protestat împotriva raliului înainte de start. "Pe traseul din acest an se află schelete de balene şi delfini, care au peste 20 de milioane de ani vechime. Imaginaţi-vă ce se va întâmpla când va trece un camion peste ele", a spus Carlos Vildoso, di