Focşaniul este, în perioada 5-6 iunie, gazda fazei naţionale a competiţiei Business Plan, care a ajuns la cea de-a V-a ediţie. A fost ales Focşaniul pentru că este oraşul de provenienţă a câştigătorilor Concursului ediţia 2011-2012, respectiv Ana Maria Dobre şi Florin Hulubă, reprezentanţi ai F.E. GOLDEN WINE MK S.A., coordonaţi de profesoara Sonica Dărmănescu, din cadrul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”.
În competiţie vor intra 9 firme de exerciţiu din cele 8 regiuni de dezvoltare economică, care şi-au demonstrat competenţele antreprenoriale pe parcursul celorlalte etape, respectiv locală, judeţeană şi regională. Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focşani va fi reprezentat la etapa naţională de Firma de Exerciţiu Ecolaxia MK, coordonată de profesoara Sonica Dărmănescu.
Această competiţie este înscrisă în Ca-lendarul competiţiilor şi concursurilor şcolare ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi este organizată cu sprijinul Asociaţiei EURO<26, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România şi al Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.
Competiţia va fi urmată, în data de 7 iunie, de conferinţa „Forumul Naţional – Tinerii motor al dezvoltării”.
Focşaniul este, în perioada 5-6 iunie, gazda fazei naţionale a competiţiei Business Plan, care a ajuns la cea de-a V-a ediţie. A fost ales Focşaniul pentru că este oraşul de provenienţă a câştigătorilor Concursului ediţia 2011-2012, respectiv Ana Maria Dobre şi Florin Hulubă, reprezentanţi ai F.E. GOLDEN WINE MK S.A., coordonaţi de profesoara Sonica Dărmănescu, din cadrul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”.
În competiţie vor intra 9 firme de exerciţiu din cele 8 regiuni de dezvoltare economică, care şi-au demonstrat competenţele antreprenoriale pe parcursul celorlalte etape, respectiv locală, judeţeană şi regiona