Romania, 2003. Intr-un colt de tara, la 10 kilometri de Oravita: Spitalul TBC de la Marila. Locul unde pacienti si medici deopotriva asteapta un singur lucru: moartea. Asistentele se imbolnavesc de tuberculoza la locul de munca. Medicul Virgil Pop, jupinul locului, trage rachie si tutun cot la cot cu pacientii.
Romania, 2003. Intr-un colt de tara, la 10 kilometri de Oravita: Spitalul TBC de la Marila. Locul unde pacienti si medici deopotriva asteapta un singur lucru: moartea. Asistentele se imbolnavesc de tuberculoza la locul de munca. Medicul Virgil Pop, jupinul locului, trage rachie si tutun cot la cot cu pacientii. ?Nu plec de aici decit cu picioarele inainte!?, urla Pop cind vine vorba de privatizarea spitalului!
Am trecut in una dintre dupa-amiezele acestui sfirsit de iunie pragul Spitalului TBC din Marila - fosta statiune austro-ungara, pe la 1860, cu bai si ape minerale, cu trei hoteluri mici, din lemn, unite printr-o curte interioara. De aici, muzici de fanfara se furisau spre virful muntilor, printre umbrelute cu dantela care aparau damele de soare.
Ne insotea un fost pacient, Eugen Traista, pensionar, internat aici prin ani ?80. Era vremea cind in sala de spectacole amenajata la ultimul etaj al spitalului, al saptelea, 200 de pacientii aplaudau brigazi artistice si filmele lui Sergiu Nicolaescu proiectate pe un ecran de cinema.
Din strada, cladirea parea un templu parasit. Gauri largi in tencuiala exterioara, pereti prin care se vedeau trei straturi de vopsea, geamuri sparte la fiecare palier. La intrari, pinze de paianjeni cadeau ca niste perdele. Urcam scarile printre bolnavi de tuberculoza care trag cu nesat din tigara. Casa liftului e plina de chistoace. Multi dintre ei nu sint internati, ci pur si simplu locuiesc de ani intregi aici, ca intr-o anticamera a mortii. Asa ca pun osul la treaba. Unul tine in grija capela b