Politicienii de azi şi de ieri sunt toţi o apă şi-un pământ. După ce faci spume la gură împotriva impozitului minim (forfetar) introdus de ministrul Pogea în 2009, conştientizând efectele sale dezastruoase pentru economie, mai ales la nivelul IMM-urilor şi clasei de mijloc, să te transformi acum în promotor al unei măsuri identice este de-a dreptul hilar şi absurd.
Cu ce e mai virtuos acum impozitul forfetar după ce l-ai hulit cât ai fost în opoziţie? Evident că şi atunci, şi acum, argumentele contra unei astfel de impozitări sunt valabile. Cei mai aprigi contestatari ai impozitului forfetar din trecut (Maria Grapini, de exemplu) nu mai prididesc acum să ne convingă de beneficiile pentru „mâncătorii de şaorme“ ale acestei măsuri. Care sunt avantajele acestui impozit, în viziunea conducătorilor luminaţi? Reducerea evaziunii fiscale şi sporirea încasărilor la bugetul statului sunt singurele avantaje pe care politicienii le prezintă în faţa celor care vor suporta costul măsurii. Evident, se observă clar că nu sunt avantaje pentru contribuabil, ci exclusiv pentru bugetul statului, pe care îl distribuie politicianul, nu de puţine ori în avantajul său exclusiv.
Este forfetarul actual (varianta 2013) diferit de forfetarul lui Pogea, cum insistă să ne convingă actualii guvernanţi? Într-o anumită măsura da, într-o alta nu. Forfetarul tot forfetar rămâne, ca principiu, adică un impozit minim plătit pe o afacere, indiferent dacă ai profit sau nu. În guvernarea anterioară, forfetarul s-a aplicat în corelaţie cu cifra de afaceri: firmele au fost obligate să plăteasca sume pornind de la 500 de euro la 10.000 de euro pe diferite paliere de cifre de afaceri (de exemplu, pentru o cifră de afaceri între 0 şi 52.000 lei se plătea o sumă fixă de 2.200 lei, iar pentru acele afaceri ale căror vânzări depăşeau 129.000.001 lei se plătea o sumă maximă de 43.000 lei, echivale