Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să iei banii statului când ai gemeni sau tripleţi

Publicat in Adevarul, luni 11 august 2008 ·

Mămica tripletelor descrie cum trebuie procedat pentru a obţine indemnizaţia de creştere pentru fiecare dintre copiii născuţi odată Ionela Mariana Danciu, din Aiud, este prima din România Mămica tripletelor descrie cum trebuie procedat pentru a obţine indemnizaţia de creştere pentru fiecare dintre copiii născuţi odată

Ionela Mariana Danciu, din Aiud, este prima din România care a câştigat lupta cu autorităţile în privinţa indemnizaţiei de creştere.

Ionela a cerut în instanţă declararea ca nelegal a unui act normativ potrivit căruia "prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".

În baza acestei prevederi, statul acordă în prezent o indemnizaţie de creştere a bebeluşului de 600 de lei, indiferent de câţi copii văd lumina zilei în urma unei sarcini. Astfel, mămicile care nasc mai mulţi copii deodată sunt discriminate.

Contestarea deciziei

"În primul rând, trebuie obţinută de la Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale (DMPS) decizia în care este menţionată suma alocată după naştere, respectiv 600 de lei. Aceasta, în cazul în care decizia nu a fost trimisă acasă, prin poştă, titularului dosarului", explică Ionela Danciu.

Al doilea pas constă în contestarea deciziei mai sus menţionate, contestaţie care trebuie adresată DMPS şi în care se menţionează dezacordul titularului cu privire la acordarea sumei de 600 de lei, din considerente de "inumanitate" a deciziei. Semnatarul contestaţiei urmează să primească o comunicare scrisă de la DMPS cu privire la posibilitatea de a se adresa justiţiei în cazul în care nu este de acord cu decizia.

Toate aceste adrese şi răspunsuri, în copie, se depun la dosar şi se înaintează la tribunalul la care face referire DMPS în adrese. "Este foarte important ca toate adresele să fie datate (către instituţii), semnate şi ştampilate (unde e cazul - de către instit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 10 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 11 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°