Ceauşescu a primit vizita redactorului-şef al ziarului spaniol ABC şi s-a întâlnit cu delegaţia Uniunii Interparlamentare Arabe. Filmul românesc, premiat în Portugalia. La Abrud s-a dat în folosinţă al 1.000-lea apartament nou. Revista Sănătatea a recomandat moda la copii.
Unic în lume
După întâlnirea de sâmbătă cu Nicolae Giosan, Delegaţia Uniunii Interparlamentare Arabe, condusă de Abdelrahman Bouraoui s-a întâlnit cu Nicolae Ceauşescu. În discursul său, Abdelrahman Bouraoui l-a felicitat pentru modul de abordare a problemei dezarmării şi pentru lichidarea rapidă a datoriei externe.
"Vă putem spune că experienţa dumneavoastră, unică în lume, privind lichidarea datoriei externe reprezintă un exemplu demn de urmat pentru toate ţările lumii, în special pentru ţările în curs de dezvoltare, ţări care zac sub povara datoriilor externe şi a căror dezvoltare este ameninţată, sau chiar dată înapoi de aceste datorii, iar suveranitatea şi independenţa lor sunt puse în pericol."
"Curtoazia" gazdei a depăşit limitele. Ceauşescu a preluat laudele, autoelogiindu-se: "Producţia industrială a României a crescut de 135 de ori, producţia agricolă - de 10 ori, iar venitul naţional - de 10 ori".
Interviu pentru ABC
Nicolae Ceauşescu a primit marţi vizita ziaristului spaniol Joan Ibanez, redactor-şef al ziarului spaniol "ABC". Tovarăşul a acordat un generos interviu, care avea să apară, în zilele următoare, şi în presa oficială din România.
Abrudul Nou - apartamentul 1.000
La Abrud s-a mai terminat un bloc de locuinţe şi s-a dat în folosinţă apartamentul cu numărul 1.000.
Construcţiile au început în această zonă a Apusenilor o dată cu punerea în funcţiune a Combinatului Minier al Cuprului de la Roşia Puinei şi a filaturii de bumbac din localitate. Pe lângă cele 1.000 de apartamente care a