Lumea fara inscrisuri insemna o lume fara memorie, nepersonalizata. Oralitatea disipeaza, treptat, si (de)mitizeaza. Scrisul tezaurizeaza. Oare, treptat, vom uita scrisul „de mina"? Eu insumi, in recenta repauzare de la Vatra Dornei (a carei insistenta si tandra evocare i-a enervat pe unii in/amici), ramas doar cu bloc-notes-ul si pixul personal, am simtit o tulbure emotie si o oarecare timiditate in a ma intoarce la uneltele pe care le abandonasem de vreo doi ani, cind am devenit proprietar de computerland. Dar, de la o zi la alta, mi-am regasit vechile reflexe, placerea inalbastririi foii albe, savoarea taieturilor si-a reluarilor, dulcele chin al elaborarii care, la calculator, se neantizeaza. De la Manuscrisele de la Marea Moarta - sa zicem - si pina la manuscrisele eminesciene, e o intreaga istorie, asumarea scrisului fiind cea mai fascinanta aventura a omenirii. Lumea fara inscrisuri insemna o lume fara memorie, nepersonalizata. Oralitatea disipeaza, treptat, si (de)mitizeaza. Scrisul tezaurizeaza. Cum am fi cunoscut noi, de la portile Orientului, celeO mie si una de nopti, sau Ghilgames-ul, sau Cartea sfinta, daca n-ar fi fost „de la lume adunate si iarasi la lume date" - adica scrise - cum zice „Anton Pann, fiul Pepelei, cel istet ca un proverb"? Desi cu oarecare vechime in munca pe aceste meleaguri, ne-au trebuit vreo mie patru sute de ani ca sa scriem, cit de cit, romaneste, si inca vreo patru secole pina ne-am debarasat definitiv de hainele scriptice de imprumut. Fratii nostri de la rasarit de Prut, tinuti sub papuc rusesc, abia in urma cu doua decenii si-au redobindit latinitatea fireasca a scrierii, iar in enclava transnistreana, ca si in partea de Bucovina plocon primita de o Ucraina cu tirzii puseuri colonialiste, romanii sint in continuare obligati sa-si chirilizeze scrisul. De unde se vede ca alfabetul poate deveni o arma politica. Oare eu, daca as s