Şeful DNA, dl Daniel Morar, a avut o reacţie fǎrǎ precedent: într-o intervenţie televizatǎ a afirmat cǎ asupra instituţiei pe care o conduce se exercitǎ presiuni. Spun cǎ este fǎrǎ precedent cǎci au mai existat afirmaţii voalate, fǎrǎ subiect precis, provocate de insistenţele unor jurnalişti, dar niciodatǎ ieşiri la rampǎ iniţiate de un înalt reprezentant al magistraturii, având drept subiect unic acuzarea presiunilor exercitate asupra procurorilor.
Tot fǎrǎ precedent, dnul Morar renunţǎ la subiectul consacrat de comunişti şi preluat de urmaşi, „unii" (cu addendum-ul „se ştiu ei"), şi foloseşte în premierǎ, în locul pronumelui cam nehotǎrât, substantive proprii - Kelemen Hunor, Mihai Voicu, Victor Ponta.
Acuzele aduse de aceştia sunt mai degrabǎ opinii generale (procurorii acţioneazǎ la comandǎ politicǎ, distrug cariere politice) sau alegaţii juridic discutabile (scurgerea de informaţii) în contextul scandalului Borbely. E însǎ la fel de drept cǎ în istoria DNA existǎ cazuri mai vechi care justificǎ acuzele. De exemplu, ministrul Paul Pǎcuraru a fost acuzat în 2008 de corupţie, motiv pentru care a pierdut funcţia de ministru, pentru ca acum, în 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sǎ-l achite (verdictul poate fi atacat cu recurs). Cât despre scurgerile de informaţii, e plinǎ presa de stenograme, filmuleţe şi alte materiale pe care DNA ar fi trebuit sǎ le menţinǎ confidenţiale.
Ştim, de la orele de fizicǎ, cǎ pentru a exista presiune trebuie mai întâi sǎ existe o forţǎ (care sǎ se exercite asupra unui obiect). Care sǎ fie, în cazul nostru, forţa politicienilor invocaţi, mai ales cǎ doi din trei sunt în Opoziţie? Repetarea acestui tip de acuze la adresa DNA poate, în timp, sǎ genereze un curent de opinie defavorabil instituţiei, zǎdǎrnicindu-i, poate, eforturile de contracarare a corupţiei. Mi se pare totuşi cam puţin şi pre