Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noiembrie negru pentru Sarkozy

Publicat in Adevarul, marți 20 noiembrie 2007 ·

>> Franţa paralizată de greve reprezintă primul test important pentru noul preşedinte, care a promis ruptura de căile greşite ale trecutului. Nicolas Sarkozy a venit la putere în acest an cu >> Franţa paralizată de greve reprezintă primul test important pentru noul preşedinte, care a promis ruptura de căile greşite ale trecutului.

Nicolas Sarkozy a venit la putere în acest an cu promisiunea de a dezvăţa Franţa de proastele obiceiuri ale trecutului: şantajul sindical şi tradiţionala solidaritate a publicului cu "muncitorii". Acum a venit momentul confruntării.

Les cheminots", cum sunt numiţi lucrătorii din căile ferate, sunt mândri de reputaţia lor de "sperietori" ale reformei guvernelor. Ultima dată când un guvern a încercat să umble la "regimul special" al pensiilor, în 1995, Franţa a fost paralizată timp de trei săptămâni, după care au urmat alegeri anticipate ce i-au adus la putere pe socialişti. Jacques Chirac, care venise la putere cu promisiunea de a vindeca ţara de "scleroza" economică, a fost nevoit să retragă propunerea de a anula "regimul special" al pensiilor. Grevele au costat ţara 0,3 % din PIB.

Deosebirea este că, în 1995, publicul i-a susţinut pe grevişti, iar acum sondajele arată că acesta este mai degrabă de partea lui Sarkozy. El a fost ales cu un mandat de a rupe legătura cu trecutul şi după o campanie în care a afirmat în repetate rânduri că va aboli "regimurile speciale"şi "cultura protestelor".

"Regimul special" al pensiilor, simbol al rezistenţei la reformă

Abolirea pensiilor speciale nu este cea mai presantă măsură pentru Franţa în acest moment, afirmă analiştii, însă persistenţa "regimului special" a devenit un simbol al rezistenţei ţării la reformă. Anularea lui este emblematică pentru un aspect subliniat în repetate rânduri de Sarkozy în campania electorală: pensionarea timpurie şi săptămâna de lucru de 3

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 28 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 43 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 48 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 36 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°